Spusul poveştilor, întărirea şi exersarea trăsăturilor de caracter pozitive şi deprinderea unei perspective a dezvoltării – o alăturare deloc întâmplătoare.
Spusul poveştilor a precedat orice altă formă de manifestare orală. Cu toţii suntem povestitori – avem poveşti nenumărate, spuse şi nespuse, învăţăm şi ne exprimăm prin poveşti. Poveştile au fost folosite din timpuri imemoriale pentru a înregistra evenimente importante, a sărbători faptele extraordinare ale eroilor şi eroinelor sau a scoate la iveală modele de experienţă şi comportamente umane.
Nu ar fi, atunci, poveştile un mijloc educativ ideal pentru copii? De la această întrebare a pornit proiectul Copiii spun poveşti. Răspunsul a fost, bineînţeles, da! Spusul poveştilor este o îndeletnicire cu puteri magice:
• dezvoltă în mod direct sau indirect cele 6 arte ale limbajului: vorbitul, ascultatul, cititul, scrisul, limbajul non-verbal și para-verbal (intonația, expresiile faciale, gesturile etc.) și reprezentarea vizuală
• dezvoltă imaginația deoarece stimulează crearea de imagini mentale, în contrast cu televiziunea care oferă imagini „de-a gata”
• dezvoltă abilitățile de vorbire în public și de prezentare
• este o modalitate de dezvoltare personală: întărește sentimentul de auto-eficacitate (credinţele referitoare la capacitatea de a exercita control asupra propriului mod de funcţionare şi asupra evenimentelor care ne afectează viaţa), antrenează inteligența socială, dezvoltă caracterul și transmite valori
• ajută părinții și profesorii să înțeleagă mai bine personalitatea și stilul de învățare ale copilului
• crează comunități de învățare
• încurajează aprecierea altor culturi și a diversității în general
Mai mult, în Europa Occidentală şi în SUA, din ce în ce mai mulţi educatori au început să recunoască puterea folosirii poveştilor în educaţie. Spusul poveştilor este descris ca „un instrument de nepreţuit care ne ajută să învăţăm despre noi, despre informaţia din ce în ce mai abundentă care ne înconjoară şi despre gândurile şi sentimentele celorlalţi”. (http://www.ncte.org/positions/statements/teachingstorytelling). Cercetările susţin faptul că„până şi copiii nemotivaţi şi cu rezultate academice slabe sunt mult mai înclinaţi să asculte, să citească, să scrie şi să muncească din greu în contextul spusului de poveşti” (http://files.eric.ed.gov/fulltext/ED299574.pdf).
Din experienţa avută cu copiii, ne-am dat seama că potenţialul activităţilor legate de spusul de poveşti în sfera dezvoltării personale a copiilor este mult mai mare. Psihologii americani Christopher Peterson și Martin Seligman au transpus într-un „limbaj comun” şi au (re)adus în centrul atenţiei 24 de trăsături de caracter – aspecte pozitive și adaptative ale comportamentului uman. Acestea sunt apreciate pe plan universal de toate culturile și popoarele și sunt dorite de toți părinții pentru copiii lor. Christopher Peterson și Martin Seligman susţin că aceste trăsături de caracter sunt maleabile – ele pot fi dezvoltate printr-un efort susținut de conștientizare și aplicare în viața de zi cu zi. Noi credem că spusul poveştilor ca activitate educaţională este un mediu foarte bun de dezvoltare şi exersare a trăsăturilor de caracter pozitive ale copiilor. Acest lucru este cu atât mai important cu cât cercetări recente au demonstrat că dintre cele 24, 7 trăsături de caracter au capacitate înalt predictivă pentru succesul la școală și în viață al copiilor: perseverența, autocontrolul, entuziasmul, inteligența socială, recunoștința, optimismul și curiozitatea.
Tot din experienţa directă avută cu copiii, ne-am dat seama că, de multe ori, copiii renunţă prea uşor. Deşi le-ar plăcea să înveţe un anumit lucru, nu-l continuă, pentru că li s-a spus că nu au suficient de mult talent sau că, „dacă eşti bun la ceva, eşti bun de la început” sau „dacă ești bun la ceva, prinzi foarte repede”. Etichetările aduse copiilor, „tu eşti bun, deştept şi talentat” sau „tu nu eşti suficient de bun, deştept sau talentat şi trebuie să te mulţumeşti cu mai puţin” sunt nu numai greşite, dar şi nocive. Prea mult timp s-a crezut, în mod eronat, că inteligenţa este fixă, că nu se poate dezvolta. Fie aveai, fie nu aveai talent pentru ceva anume – dacă nu aveai, renunţai, nemaiavând alte alternative. Era mai important să pari mereu inteligent în ochii altora, decât să înveţi continuu. C. Dweck împreună cu mai mulţi cercetători americani au arătat că inteligenţa nu este fixă, ci poate fi dezvoltată. Precum trăsăturile de caracter pozitive şi inteligenţa este maleabilă – dar este nevoie de efort şi perseverenţă, acceptarea greşelilor ca parte inerentă a procesului de învăţare, învăţarea din greşeli şi o atitudine pozitivă faţă de muncă. Toţi copiii au un potenţial uriaş, care de multe ori rămâne ascuns, aşteptând continuu un „ceva” care să-l elibereze.
Credem în această idee, astfel încât activităţile noastre sunt concepute dintr-o perspectivă a dezvoltării.
Acestea sunt motivele pentru care spuneam la început că nu întâmplător programele noastre sunt construite în jurul spusului poveştilor, întăririi şi exersării trăsăturilor de caracter pozitive şi deprinderii unei perspective a dezvoltării.