Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPrint this pageEmail this to someone

Cum diferă modul „corect” de a-ți crește copilul în funcție de cultura din care faci parte? Care este cea mai bună metodă de parenting? Ce putem învăța de la alte culturi?

 

 

 

În SUA, mulți părinți consultă experți după experți ca să crească cei mai fericiți, plini de succes și adaptați lideri ai viitorului. Doar cele mai în vogă strategii de parenting sunt dorite. Nimeni nu se mulțumește să ia ca exemplu modul în care a fost crescut. 25% din termenii folosiți de părinții americani pentru a-și descrie copiii sunt o derivație a lui „inteligent”, „dotat” sau „avansat”. În Olanda însă, părinții folosesc cuvântul „inteligent” pentru a-și descrie copiii doar 10% din timp. Ei consideră, dimpotrivă, că e foarte important să nu împingi copilul prea mult. Resping de exemplu ideea ca un copil să învețe să citească înainte să ajungă la școală. Se consideră că un asemenea copil „avansat” s-ar plictisi în clasa I și nu și-ar face prieteni. Odihna regulată, hrana și un mediu plăcut sunt prioritățile părinților olandezi.

“Diversitatea în lume a ideilor privind creșterea copiilor ne sugerează faptul că nu există o singură rețetă de a face lucrurile bine. “

Norvegienii cred că grădinițele și creșele constituie cel mai bun mediu pentru copiii mici. Acestea sunt gratuite și copiii sunt admiși la creșă începând cu vârsta de un an. De asemenea, aerul proaspăt este extrem de important. Chiar și în iernile geroase, copiii sunt înfofoliți și scoși în aer liber să tragă un pui de somn în căruț.
Atât în Norvegia, cât și în Japonia, părinții se concentrează pe cultivarea independenței. Copiii fac de mici anumite activități singuri, cum ar fi să meargă la școală sau la film. Ei călătoresc singuri cu metroul și se deplasează pe străzile urbane aglomerate. În SUA acest lucru e considerat ciudat și periculos. Însă modurile în care independența este cultivată, diferă. În Scandinavia se pune accent pe o relație democratică între copii și părinți. De exemplu, în Suedia, un copil are „dreptul” să vină să doarmă cu părinții în toiul nopții dacă simte nevoia. Părinții care îi interzic acest „drept” sunt considerați neglijenți. Și în Asia copiii dorm adesea cu un alt membru al familiei până în copilăria târzie. Însă pentru asiatici e importantă obediența, nu democrația. În Asia ca și în SUA, părinții sunt foarte focalizați pe rezultate școlare foarte bune. La asiatici, rolul părintelui este în principal cel de educator, iar rolul copilului este să-l respecte și să-l răsplătească prin sacrificii.
În Spania, unde familiile sunt concentrate pe interacțiunea socială, este de neconceput să nu participe și copiii la serile petrecute în familie. Ei sunt trimiși târziu la culcare, nu înainte de ora 22.
Dorința americană de a găsi soluții astfel încât copiii să fie mereu fericiți, să nu experimenteze niciodată disconfort și să aibă tot timpul realizări se răspândește și în alte țări. La fel și temerile legate de recesiunea economică, de topirea calotelor glaciare, de poluare, de violență și de admiterea la facultate. Și în România, cele mai populare cărți sunt traduceri ale unor ghiduri americane. Însă nu ar trebui să importăm din Statele Unite și anxietatea parentală. Diversitatea în lume a ideilor privind creșterea copiilor ne sugerează faptul că nu există o singură rețetă de a face lucrurile bine. Mai mult, e firesc să faci și greșeli ca părinte. Există mai multe modalități bune de a crește copii. În final, dacă li se oferă atât sprijin, cât și suficientă autonomie, copiii își vor găsi singuri cea mai propice direcție în care să se dezvolte.



Tags: