Cei mai motivați și perseverenți elevi nu sunt aceia care cred că au o inteligență înnăscută ridicată. Cei mai motivați și perseverenți elevi sunt aceia care cred că abilitățile lor pot fi dezvoltate prin efort și învățare.
Traducere și adaptare după un articol de Carol S. Dweck apărut în revista Education Canada, Vol. 47 (2), Canadian Education Association, www.cea-ace.ca
dsdsd
De peste 30 de ani studiez motivația elevilor pentru a afla ce îi stimulează pe cei motivați. Iată cel mai important lucru pe care l-am învățat: cei mai motivați și perseverenți elevi nu sunt aceia care cred că au o inteligență înnăscută ridicată. Cei mai motivați și perseverenți elevi sunt aceia care cred că abilitățile lor pot fi dezvoltate prin efort și învățare.
“Alfred Binet, omul care a inventat testul IQ, credea cu convingere că inteligența copiilor poate fi transformată și consolidată prin educație. “
Este inteligența ceva predeterminat sau ceva care poate fi dezvoltat? Din ce în ce mai multe cercetări dezvăluie faptul că părți importante ale inteligenței pot fi dezvoltate; creierul are un potențial mai mare de creștere și schimbare de-a lungul vieții decât s-a gândit cineva vreodată. Este, de asemenea, interesant de știut că Alfred Binet, omul care a inventat testul IQ, credea cu convingere că inteligența copiilor poate fi transformată și consolidată prin educație. De fapt, el a dedicat cea mai mare parte a carierei sale dezvoltării unor programe de învățământ, care să facă exact asta. (Testul IQ a fost creat pur și simplu pentru a identifica copiii care nu beneficiau de pe urma programei școlilor publice din Paris, astfel încât Binet să poată dezvolta programe care să răspundă mai bine nevoilor lor.)
“Contează foarte mult ce cred elevii despre inteligența lor”
Argumentul meu principal este: contează foarte mult ce cred elevii despre inteligența lor. Într-un studiu recent publicat, colegii mei (Lisa Blackwell și Kali Trzeniewski) și cu mine am urmărit peste 400 de elevi în tranziția către clasa a șaptea, un moment în care mulți dintre aceştia încep să aibă probleme la învățătură. În acest moment, li se cer sarcini mai grele, notarea devine mai strictă, iar mediul devine mai puțin personalizat și mai puțin protector. Majorității elevilor le-au scăzut concomitent motivația și notele. Cu toate acestea, acest lucru nu a fost la fel de adevărat pentru toți elevii din studiul nostru. Elevii care au crezut că inteligența lor este fixă au fost cei care s-au descurcat cel mai prost în această tranziție – chiar și mulți dintre cei care se descurcau bine în trecut. Ei au demonstrat mai puțină motivație, o rezistență mai mică în fața dificultăților și note mai mici în următorii doi ani. Însă cei care au crezut că inteligența lor ar putea fi dezvoltată au obținut note mai mari în aceeași perioadă. Cum se explică acest lucru?
ggggg
PERSPECTIVA FIXĂ
“Trebuie să par inteligent cu orice preț.”
Să ne uităm mai întâi la studenții care au considerat că inteligența este fixă și să vedem cum acest mod de gândire a acționat pentru a le limita realizările. Perspectiva fixă vine cu „reguli”, regula de bază fiind: Trebuie să par inteligent cu orice preț. În mod previzibil, această regulă stă în calea învățării.
De exemplu, atunci când elevilor noștri de clasa a șaptea li s-a dat posibilitatea de a alege între a învăța ceva nou și a realiza o sarcină care să-i facă să arate că sunt inteligenți, ei au ales-o pe aceasta din urmă. Într-un alt studiu, am chestionat studenți din primul an de la Universitatea din Hong Kong, o universitate de elită în care toate cursurile sunt în limba engleză. Am întrebat studenții care aveau competențe slabe de limba engleză dacă s-ar înscrie la un curs ajutător de limba engleză dacă facultatea l-ar oferi. Studenții cu perspectivă fixă nu au fost entuziasmați – ei nu au vrut să fie puși într-o situație în care nu ar arăta că sunt inteligenți. Mai bine să-și pună în pericol absolvirea facultății! (Studenții cu o perspectivă a învățării – care au considerat că inteligența lor ar putea fi dezvoltată – au fost mult mai entuziasmați de curs.)
Desigur, a dori să fii privit ca fiind inteligent poate fi, uneori, motivant, dar perspectiva fixă vine adesea cu încă trei reguli.
“Nu face greșeli. Nu munci din greu. Dacă ai făcut greșeli, nu încerca să le corectezi. În mod clar, acestea nu sunt reguli care să stimuleze dezvoltarea intelectului.”
1. Nu face greșeli. Elevii cu o perspectivă fixă cred că greșelile sau eșecurile înseamnă că le lipsește abilitatea. Elevii noștri de clasa a șaptea ne-au spus că, dacă ar primi o notă mică la un curs nou, aceasta ar însemna că nu sunt buni la materia respectivă. Au adăugat că ar încerca să renunțe la curs și să nu se mai înscrie la el niciodată. Într-un studiu cu studenții din anul întâi de la medicină de la Universitatea Columbia, am găsit același lucru. Studenții cu o perspectivă fixă au considerat că o notă dezamăgitoare le măsura abilitatea și performanțele lor nu s-au mai îmbunătățit niciodată.
Pe scurt, elevii/studenții cu o perspectivă fixă cred că dacă ar fi avut inteligența necesară, aceasta i-ar fi condus direct la performanța perfectă. Orice e mai puțin decât asta denotă inabilitate. Acesta este motivul pentru mulți studenți talentați nu au încredere în ei înșiși. Ceea ce ne aduce la următoarea regulă.
2. Nu munci din greu. Elevii noștri de clasa a șaptea cu o perspectivă fixă au considerat că munca grea dovedește o inteligență scăzută: „Ca să spun drept, atunci când lucrez din greu pentru școală simt că nu sunt foarte inteligent(ă)”. Nu a contat dacă sarcinile școlare erau noi sau dificile; efortul era pentru ei un semn al unei abilități limitate.
Exact acesta este motivul pentru care mulți elevi „dotați” pur și simplu nu mai muncesc atunci când școala devine mai dificilă. Înainte, ei erau în măsură să învețe fără efort sau cu efort minim și să se descurce extrem de bine. Acest lucru le dovedea că sunt dotați. Dintr-o dată, ei nu mai pot face asta. Trebuie deci să facă o alegere: să muncească din greu și să se simtă proști (și, cel mai rău dintre toate, e posibil să nu se descurce chiar spectaculos în ciuda eforturilor) sau să nu muncească din greu și să pară că sunt inteligenți. Comportă-te ca și cum ai putea să te descurci bine dacă ai vrea. Pur și simplu nu-ți pasă să faci bine.
3. Dacă faci greșeli, nu încerca să le repari. Elevii noștri de clasa a șaptea noastre cu o perspectivă fixă ne-au spus că în cazul în care s-ar descurca prost la un test, ar studia mai puțin data următoare și ar lua în serios în considerare copiatul. Nu prea e o rețetă pentru succes! De fapt, perspectiva fixă nu oferă rețete bune pentru a-ți reveni din eșecuri. Eșecurile indică o lipsă a abilității și, în perspectiva fixă, lipsa abilității este permanentă.
“Elevii cu o perspectivă fixă erau extrem de interesați să afle dacă au dat un răspuns corect sau greșit, dar acordau puțină atenție răspunsului corect atunci când greșeau.”
Într-un studiu, am monitorizat undele cerebrale ale elevilor (EEG – electroencefalogramă) în timp ce efectuau o sarcină foarte dificilă. Cărui lucru îi acordau elevii cea mai mare atenție? Undele cerebrale a arătat că elevii cu o perspectivă fixă erau extrem de interesați să afle dacă au dat un răspuns corect sau greșit, dar că acordau puțină atenție răspunsului corect atunci când greșeau. Ei nu au încercat să-și corecteze erorile și, ca urmare, când au fost ulterior retestați cu același material, s-au descurcat mult mai slab decât elevii cu o perspectivă a învățării.
Cred că putem începe să înțelegem modul în care o perspectivă fixă poate limita învățarea elevilor. Trebuie să pari inteligent cu orice preț. Nu face greșeli. Nu munci din greu. Dacă ai făcut greșeli, nu încerca să le corectezi. În mod clar, acestea nu sunt reguli care să stimuleze dezvoltarea intelectului.
eggg
PERSPECTIVA ÎNVĂȚĂRII
“Este mult mai important pentru mine să învăț decât să obțin cea mai bună notă.”
Elevii cu o perspectivă a învățării cred că abilitățile lor pot fi dezvoltate și deci scopul lor principal este să învețe. „Este mult mai important pentru mine să învăț decât să obțin cea mai bună notă.” Deși acestor elevi le pasă foarte mult să se descurce bine la școală, ei pun pe primul loc învățarea. În mod ironic, acest lucru îi face să ia note mai mari.
Cu alte cuvinte, regula de bază a perspectivei învățării este: Învață! Și la fel ca perspectiva fixă, perspectiva învățării vine cu încă trei reguli care îi ajuta pe elevi să își atingă scopul.
1. Acceptă provocările. Am oferit adesea elevilor posibilitatea de a alege între o sarcină dificilă din care puteau învăța și o sarcină care să-i facă să pară inteligenți. Elevii cu o perspectivă a învățării nu vor să-și piardă timpul părând inteligenți în timp ce efectuează sarcini care nu le oferă nimic altceva. Într-o majoritate covârșitoare, ei aleg sarcini care le dezvoltă abilitățile și îi învață lucruri noi.
2. Muncește din greu. Mai degrabă decât să creadă că efortul le subminează abilitatea, elevii noștri de clasa a șaptea cu o perspectivă a învățării au considerat că un efort sporit le îmbunătățește abilitatea: „Cu cât lucrezi mai intens la ceva, cu atât vei deveni mai bun”. Ei nu au crezut că abilitatea înnăscută e calea regală către succes. Ei au considerat în mod corect că și geniile au trebuit să muncească din greu pentru succesele lor.
3. Confruntă-ți deficiențele și corectează-le. În aproape fiecare studiu pe care l-am derulat, elevii cu o perspectivă a învățării sunt dornici să-și remedieze deficiențele. Ei pot fi foarte dezamăgiți de o performanță slabă, dar se confruntă cu ea direct. Elevii noștri de clasa a șaptea cu o perspectivă a învățării ne-au spus că după ce ar lua o notă slabă la un test, ar studia și mai serios și ar încerca alte strategii de studiu data următoare. Studenții noștri din anul I la medicină cu o perspectivă a învățării au recuperat o notă inițială dezamăgitoare prin intermediul unor strategii de studiu mai profunde și mai extinse. Bobocii noștri de la Universitatea din Hong Kong își doreau cursul ajutător de limba engleză pentru a-și consolida competențele lingvistice. Și elevii cu o perspectivă a învățării din experimentul nostru EEG s-au confruntat cu greșelile lor și s-au preocupat să dobândească noi cunoștințe pentru a le remedia.
În mod evident, acestea sunt reguli și practici care promovează dezvoltarea intelectuală. Ce pot face educatorii pentru a insufla elevilor lor o perspectivă a învățării?
hhhhh
CE MESAJE POATE TRANSMITE LAUDA
“Elevii care au fost lăudați pentru eforturile lor au adoptat o perspectivă a învățării. Ei au ales provocarea, și-au menținut încrederea în ei și plăcerea de a lucra în fața dificultăților și au sfârșit prin a avea performanțe mult mai bune, chiar și atunci când sarcina a fost un test de IQ.”
Pentru a răspunde la această întrebare, să ne întoarcem la problematica laudei și la mesajul pe care îl transmite ea. Deși bunul simț poate sugera că elevii nemotivați, elevii care se luptă cu dificultăți sau sunt lipsiți de încredere ar putea obține beneficii atunci când le este lăudată inteligența, ne-am temut că acest tip de laudă ar putea transmite un mesaj al perspectivei fixe.
Ne-am temut că lăudarea inteligenței elevilor, chiar și după o sarcină bine îndeplinită, le-ar putea spune: 1) Mă pot uita la performanța ta și îți pot evalua inteligența (un mesaj al perspectivei fixe) și 2) Mă interesează în primul și în primul rând inteligența ta și pentru ea te apreciez (alt mesaj al perspectivei fixe). Pe scurt, ne-a îngrijorat faptul că lăudarea inteligenței ar putea insufla elevilor o perspectivă fixă cu toate punctele ei slabe.
Când ne-am gândit la copiii cu o perspectivă a învățării, ne-am gândit la focusul lor pe efort și strategii și la modul în care acest focus pe proces le-a permis să rămână motivați și eficienți în fața eșecurilor. Ne-am întrebat deci dacă lăudarea efortului sau a strategiilor ar promova o perspectivă a învățării, cu motivația și capacitatea ei de rezistență.
Apoi am realizat o cercetare pentru a testa aceste idei. Am studiat elevii de clasa a cincea si copiii de grădiniță. Am studiat copii în școli urbane, școli suburbane și școli rurale. Și am găsit același lucru de fiecare dată.
“După ce elevilor le-a fost lăudată inteligența, ei au adoptat o perspectivă fixă. Ei au respins o sarcină dificilă din care puteau învăța, selectând în schimb sarcina care îi făcea să arate că sunt inteligenți.”
După ce elevilor le-a fost lăudată inteligența, ei au adoptat o perspectivă fixă. Ei au respins o sarcină dificilă din care puteau învăța, selectând în schimb sarcina care îi făcea să arate că sunt inteligenți. Atunci când au dat de greu și au făcut greșeli, și-au pierdut încrederea în capacitatea lor – acum nu mai credeau că sunt inteligenți – și au sfârșit prin a avea performanțe slabe.
Elevii care au fost lăudați pentru eforturile lor au adoptat o perspectivă a învățării. Ei au ales provocarea, și-au menținut încrederea în ei și plăcerea de a lucra în fața dificultăților și au sfârșit prin a avea performanțe mult mai bune, chiar și atunci când sarcina a fost un test de IQ.
Am mai făcut o constatare interesantă. Elevii care au fost lăudați pentru inteligența lor au mințit mai târziu cu privire la scorurile obținute. Acest lucru înseamnă că erorile au fost atât de umilitoare pentru ei încât nu le-au putut accepta.
Nu, nu vă înșelați – copiii au fost încântați când li s-a lăudat inteligența. Ei au zâmbit larg și au părut să se simtă mândri de ei. Evaluatorii s-au simțit ca și cum le-ar fi dăruit ceva extrem de valoros. Dar descoperirile noastre spun o cu totul altă poveste. Lăudarea procesului– de exemplu aprecierea efortului, a strategiilor, a concentrării, a alegerilor, a perseverenței – a fost ceea ce i-a ajutat pe elevi să rămână motivați, încrezători și eficienți. (Pentru idei despre modalități de a lăuda procesul, consultați cartea mea Mindset.).
Poate fi perspectiva învățării predată direct?
ggggg
PROGRAMELE BAZATE PE PERSPECTIVA ÎNVĂȚĂRII SPORESC REALIZĂRILE
Trei studii recente (de Joshua Aronson, de Catherine Good și de grupul meu) au arătat că a le preda elevilor o perspectivă a învățării duce la creșterea motivației, note mai bune și scoruri mai mari la testările standardizate. Într-o serie de ședințe, elevii au fost învățați că în creierele lor se formează noi conexiuni de fiecare dată când învață ceva și că, în timp, pot deveni mai inteligenți. Elevii au fost foarte încântați de ideea că și-ar putea influența creierele.
Li s-a arătat, de asemenea, cum să aplice această idee în sarcinile lor școlare. Indiferent dacă elevii erau în clasa a noua de liceu sau la o universitate de elită, cei care au primit acest mesaj i-au depășit pe elevii din grupurile de control (chiar și atunci când elevii din grupul de control au primit o pregătire excelentă în strategii de studiu). De asemenea, ei au raportat o implicare mai mare în procesul de învățare și profesorii lor au raportat schimbări semnificative în dorința acestor elevi sau studenți de a lucra din greu și de a învăța.
Aceste beneficii au fost cu atât mai importante pentru elevii sau studenții care sunt supuși unor stereotipuri negative – fetele în ceea ce privește matematica sau studenții afro-americani. Efectele stereotipurilor au fost reduse în mare măsură atunci când elevii au considerat că abilitățile lor ar putea fi dezvoltate. De exemplu, într-un studiu, diferențele de gen la matematică au fost reduse într-o proporție semnificativă atunci când fetelor le-a fost predată o perspectivă a învățării.
gggg
CONCLUZIE
“Atunci când profesorii adoptă o perspectivă a învățării, mulți elevi care încep anul școlar la coada clasei înfloresc în timpul anului și se alătură celor cu rezultate mai bune.”
Mulți profesori văd dovezi în favoarea perspectivei fixe în fiecare an. Elevii care încep în fruntea clasei termină în fruntea clasei și elevii care încep la coada clasei rămân acolo. Cercetări de Falko Rheinberg arată că, atunci când profesorii cred în inteligența fixă, exact asta se și întâmplă. Este o profeție care se auto-îndeplinește. Cu toate acestea, atunci când profesorii adoptă o perspectivă a învățării, mulți elevi care încep anul școlar la coada clasei înfloresc în timpul anului și se alătură celor cu rezultate mai bune.
Ca educatori, ne dorim ca toți elevii cărora le predăm să profite de eforturile noastre. O perspectivă a învățării – a noastră și a lor – îi ajută pe elevi să aibă ca scop învățatul, să le placă să învețe și să o facă în mod eficient.
CAROL S. DWECK este profesor de psihologie la Universitatea Stanford și autoarea cărții Mindset: The New Psychology of Success. Este un cercetător eminent în domeniul motivației elevilor și a obținut numeroase burse si premii pentru cercetările întreprinse.
