Rezolvarea problemelor emoționale ale copiilor poate părea, la prima vedere, o sarcină în plus pentru profesori. „Când să mai am timp să mă ocup de problemele fiecărui copil când trebuie să predau, să planific lecțiile, să corectez lucrările sau să mă pregătesc pentru diferite ședințe și conferințe?”
Dar, de multe ori, timpul investit în înțelegerea problemelor reale ale copiilor duce de fapt la creșterea perioadelor de timp menite tocmai procesului de predare și învățare. Copiii se vor concentra mai bine, vor fi mai calmi, mai interesați, mai entuziaști, diminuându-se considerabil timpul alocat rezolvării conflictelor din clasă. Odată ce nevoile lor emoționale sunt rezolvate, copiii vor avea mintea mai liberă pentru a gândi și a învăța.
Vorbeam într-un articol trecut despre greșelile comune pe care le facem în comunicarea cu copiii – negarea sentimentelor, oferirea de sfaturi și soluții, mila, interogarea, apărarea celorlați, citirea unor intenții ascunse bănuite de noi sau psihologia de duzină.
Care ar putea fi alternativele?
În loc de a căuta argumente și explicații (elevul poate opune rezistență)…putem oferi prin imaginație ceea ce nu poate fi oferit în realitate.
(Eleva stă supărată pe bancă în vestiar)
Eleva (E): Mi-l pun…(eleva continuă să stea chircită pe bancă în vestiar)
P: Eu văd că nu. Și nu mai sta așa acolo. Hai să mergem! Azi exersăm cățăratul pe frânghie.
E: Nu mă simt bine.
P: Așa spui întotdeauna atunci când avem exercițiul de cățărat pe frânghie. Cum vrei să progresezi dacă nu te antrenezi?
E: Ce cald îmi e…
P: Celorlați crezi că nu le este cald?! Hai, schimbă-te, că altfel întârzii.
E: Mi-e rău.
(Eleva stă supărată pe bancă în vestiar)
Eleva (E): Știu, dar nu mă simt bine.
P: Pun pariu că ți-ai dori să facem orice altceva, mai puțin cățăratul pe frânghie.
E. Data trecută, nici măcar nu m-am putut sălta de la sol…
P: Foarte descurajant pentru tine, probabil. Nu e ușor să te cațeri pe frânghie. E nevoie de mult antrenament ca să îți dezvolți mușchii pentru cățărat.
E: Da, mie îmi va lua o veșnicie…sau, oricum, până la sfârșitul trimestrului.
P: Ce grozav ar fi dacă astăzi ar fi sfârșitul trimestrului și tu ai zbughi-o până sus de tot!
E: O! Daaa…Păi, mă duc repede să mă schimb.
În loc de a ignora sentimentele (elevei îi va fi mai greu să își schimbe comportamentul)…putem accepta sentimentele, chiar și atunci când punem capăt comportamentelor inacceptabile (elevei îi va fi mai ușor să își schimbe comportamentul).
Profesor (P): Cami, nu-i frumos!
2 Eleve (E): E a mea! Ba nu, e a mea! (certându-se pentru o pensulă)
P: Dă-i pensula înapoi Corinei. Nu e rândul tău la pictat.
P: Cosmin, încetează imediat!
P: Băieți, nu v-am spus de atâtea ori că nu e voie să săriți pe mese!
Profesor (P): Cami, înțeleg cât de mult îți dorești să pictezi!
P: Dar acum e rândul Corinei. Uite, îți scriu numele pe tablă pe lista copiilor care așteaptă să le vină rândul la șevalet.
P: Cosmin, ție chiar îți place să sari, nu-i așa? Regula este că nu se sare pe masă.
P: Mai târziu, pe teren, îmi poți arăta cât de sus și cât de departe poți să sari.
Această serie de articole a pornit din ideile care ne-au plăcut și care ni s-au părut utile prezentate de către Adele Faber și Elain Mazlish în Comunicarea eficientă cu copiii (Acasă și la școală) – ed. Curtea Veche, București, 2013
