Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPrint this pageEmail this to someone

A fost odată o femeie care avea un fiu cam prostuț. Într-o dimineață, femeia a făcut o oală de unt pe care vroia să-l vândă. Fiul ei a rugat-o:

—Mamă, te rog lasă-mă pe mine să duc untul în oraș și să-l vând!

—Nu, a spus mama lui. Nu ai fost niciodată în oraș. E mare și o să te rătăcești. Stai acasă și ține-i de urât vacii.

Dar băiatul a rugat-o așa de mult, că în cele din urmă ea a fost de acord. Așa că i-a dat câteva sfaturi despre cum să vândă untul. Apoi, el a luat oala și a pornit la drum.

A mers și a mers și, după o vreme, a dat peste o piatră uriașă așezată pe marginea drumului . Văzând-o, băiatul s-a gândit: „Mama mi-a spus că orașul e mare. Obiectul acesta e cu siguranță mare. Trebuie să fie orașul!” Așa că i-a spus pietrei:

—Orașule, vrei să cumperi untul mamei?

Piatra, desigur, nu a răspuns. Însă băiatul  nu  s-a lăsat.

—Oho! Mama mi-a spus de oameni ca tine. Nu cumperi nimic înainte să încerci. Nici o problemă. Uite o mostră pentru tine.

Şi a întins niște unt pe piatră. Fiindcă era o zi fierbinte, nu a durat mult și soarele a topit untul.

—Oho! a spus băiatul. Îmi dau seama după cât de repede ai mâncat că ți-a plăcut mult untul mamei. Presupun că asta înseamnă că ai vrea să cumperi și restul. Ei bine, sunt încântat să ți-l vând.

Așa că băiatul a întins restul de unt pe piatră. Şi acesta s-a topit repede.

—Acum, orașule, dacă mi-ai da banii, aș porni la drum.

Piatra nu a spus nimic.

—Oho! Mama spune că cei mai inteligenți oameni sunt aceia care folosesc cele mai puține cuvinte. Nu-ți fă griji. Nu trebuie să spui nimic. Dă-mi doar banii și n-o să te mai deranjez.

N-a primit însă nici un răspuns. Băiatul începea să se înfurie. A ridicat puțin vocea:

—Acum, orașule, ascultă-mă. Ai mâncat untul, așa că trebuie să-mi primesc banii.

Când piatra a continuat să tacă, băiatul a început s-o împingă și s-o lovească până când, brusc, piatra s-a rostogolit și într-o groapă de sub ea băiatul a găsit…o oală mare plină cu bani de aur!

Băiatul, încântat, a spus pietrei:

—Mulțumesc, orașule! Știam eu că o să-mi plătești untul.

Apoi a dus oala acasă și de atunci el și mama lui au trăit în îndestulare pentru tot restul vieții.

Poveste din Danemarca, adaptată după povestitorii Martha Hamilton şi Mitch Weiss