Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPrint this pageEmail this to someone

Odată, demult, un preot s-a oprit să doarmă noaptea la un han. Nu a trecut mult timp de când adormise, că au sosit câțiva oameni la han să joace și să bea. După puțin timp, au dispărut niște bani și toți se certau și strigau cât îi ținea gura de tare. Când preotul a auzit scandalul, s-a sculat să vadă ce s-a întâmplat.

Preotul i-a rugat să se liniștească și să-i dea o mână de ajutor ca să rezolve el lucrurile.

I-a rugat să-i aducă un cocoş și un ceainic vechi și mare de pe cămin, plin de funingine. După ce a acoperit cocoşul şi ceainicul și a acoperit și căminul, a stins toate lumânările si luminile.

— Cocoșii acoperiți găsesc întotdeauna hoţul, a spus preotul.

— Să vină toată lumea aici și să atingă acest ceainic. Când hoţul va pune mâna pe ceainic, cocoşul va cânta cucurigu și atunci o să-l apuc imediat.

Toți și-au târșâit picioarele prin întuneric ca să atingă ceainicul, dar niciodată cocoşul nu a cântat cucurigu.

—Îmi pare rău, a spus preotul.

—Probabil acest cocoş este bolnav. Aprindeți luminile şi lumânările și ațâțați focul.

Când oamenii puteau iarăși să vadă în camera, preotul știa deja cine a luat banii. Cum și-a dat seama?

Cum a reuşit?

Fiindcă se temea ca nu cumva cocoşul să cânte cucurigu, hoţul nu a atins bătrânul ceainic. Mâinile lui erau astfel singurele care nu erau acoperite de funingine în partea de jos.

O poveste adaptată după povestitorul George Shannon