Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPrint this pageEmail this to someone

Odată, demult, penele corbului erau albe ca zăpada. Era o pasăre frumoasă, dar nu era iubit de celelalte păsări pentru ca era un hoț. Când îl vedeau venind, pasările își ascundeau cele mai de preț lucruri, dar într-un mod miraculos, corbul le găsea întotdeauna și le ducea în cuibul său așezat într-un pin.

Într-o dimineață, corbul a auzit o pasăre micuță care cânta plină de veselie într-un copac. Frunzele copacului aveau un colorit verde închis, iar aripile galbene ale păsării păreau ca niște raze de soare ce luminau aceste frunze.

—O s-o prind, și-a spus corbul și a  înșfăcat-o imediat pe micuța pasăre care tremura de frică.

Pasărea cea galbenă a dat din aripi și a  inceput sa strige:

—Ajutor, ajutor! Nu vine nimeni să mă ajute?

S-a întâmplat ca celelalte pasări să fie atunci departe de acel loc și de aceea nici una nu a putut auzi strigatele păsării.

—Corbul o să mă omoare, striga micuța. Ajutor, ajutor!

A auzit-o însă  un vierme de lemn care stătea ascuns în scoarța unui copac.

—Sunt numai un vierme de lemn, și-a spus el, și nu pot zbura ca o pasăre, dar micuța pasăre galbenă a fost bună cu mine. O să fac tot ce-mi stă în putință s-o salvez.

Când a apus soarele, corbul s-a dus la culcare. Atunci, viermele de lemn s-a îndreptat încet-încet spre copacul unde era așezat cuibul corbului și i-a legat  picioarele cu iarbă și cu coji de mesteacăn.

—Zboară imediat de acolo, i-a șoptit viermele de lemn micuței păsări galbene. Trebuie să-l învăț minte pe corb să nu mai fie crud cu celelalte păsări.

Micuța pasăre galbenă și-a luat zborul și viermele de lemn a adus nuiele și mușchi și scoarță de copac și iarbă și le-a pus apoi pe toate de jur-împrejurul copacului.

Apoi le-a dat foc. Flăcările s-au înălțat în copac, săltând din creangă  în creangă.

— Foc, foc! a strigat corbul. Veniți să mă ajutați! Mi-a luat cuibul foc!

Pasărilor nu li s-a făcut milă de el când l-au văzut zbătându-se și dând din aripi.

—Este un hoț! strigau ele. Lăsați-l să ardă!

Focul a cuprins iarba și scoarța de mesteacăn de care îi erau legate  picioarele și în cele din urmă corbul a reușit să-și ia zborul, scăpând de foc. De atunci însă, corbul nu a mai putut fi mândru de coloritul alb și strălucitor al penelor sale, fiindcă din cauza focului, fiecare dintre penele sale devenise neagră ca noaptea.