Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPrint this pageEmail this to someone

Gluscabe era un mare erou al tribului de indieni americani Penobscot. Nu se temea de nimic. El îi conducea pe războinici în bătălie, îi alunga pe uriașii de gheață din nord și învingea spiritele care locuiau în munți.

Oriunde mergea Gluscabe, oamenii îl lăudau pentru faptele sale mărețe. Cu timpul, Gluscabe a devenit încrezut. Se plimba și se lăuda tuturor:

—Eu pot să înving pe oricine!

O bătrână înțeleaptă l-a auzit și i-a spus:

—Deși ai mult curaj, exista cineva pe care nu l-ai învins niciodată și nici nu o să reușești.

—Bunico, de ce te îndoiești de mine? a spus Gluscabe. Cine e acest războinic măreț?

—Păi uite, e chiar în wigwam*-ul meu, a spus bătrâna. Apoi l-a chemat înăuntru. Un bebeluș stătea pe jos în mijlocul podelei, gângurind și sugând o bucată de zahăr de arțar.

Gluscabe nu avea soție și nici nu știa nimic despre bebeluși. A izbucnit în râs și a spus:

—Bătrânico, ți-ai pierdut mințile? Nu este decât un bebeluș. Mă va asculta cu siguranță.

Apoi, i-a spus bebeluşului:

—Bebelușule, vino la mine.

Spre marea sa mirare, bebelușul a zâmbit și a continuat să sugă zaharul din arțar. Gluscabe s-a gândit că bebelușul nu l-a auzit. Aşa că a spus mai tare:

—Bebelușule, vino la mine!

Din nou, bebelușul a zâmbit, dar Gluscabe nu s-a amuzat. Era supărat. De data aceasta a strigat din toate puterile:

—BEBELUŞULE, VINO LA MINE!

Dar bebelușul nu s-a dus la Gluscabe. În schimb, a început să plângă și să țipe. Gluscabe și-a pus mâinile peste urechi și i-a spus bătrânei:

—Ah! Ţipetele acestui bebeluș sunt cele mai puternice ţipete pe care le-am auzit vreodată. Nici măcar strigătele uriașilor de gheață nu sunt așa de îngrozitoare! Poate că o să pot să-l fac să tacă cu puțină magie.

Apoi, Gluscabe și-a scos sacul cu medicamente și l-a scuturat în faţa bebelușului. Bebelușul s-a oprit imediat din urlat. Dar când Gluscabe şi-a băgat sacul în buzunar, bebelușul a început din nou să plângă.

Atunci, Gluscabe a încercat să danseze. Bebelușului i-a plăcut acest lucru! Dar când Gluscabe s-a oprit și a spus „Vino la mine”, bebelușul a început să urle din nou. Atunci Gluscabe a dansat iar. Bebelușul a bătut din palme și a râs. Sudoarea a început să curgă pe fața lui Gluscabe. A dansat și a dansat până când s-a simţit mort de oboseală. Atunci s-a așezat cu o privire de învins.

Bătrâna i-a spus:

—Nu te descuraja. Nimeni nu este mai puternic decât bebelușul. El conduce întotdeauna wigwam-ul. Toată lumea îl iubește și îl ascultă. Nimeni nu dorește să audă acest ţipăt groaznic.

Gluscabe a oftat și s-a întors să plece. S-a uitat la bebeluș, care stătea pe jos fericit spunând „gu-gu!”

Şi în ziua de azi, bebelușii stau deseori fericiți și spun „gu-gu!”. Acum știți de ce. Pentru că își amintesc încă de timpurile când un bebeluş s-a dovedit mai puternic decât Gluscabe.

*Cort din piele al indienilor din America de Nord

O poveste din Statele Unite ale Americii, adaptată după povestitorii Martha Hamilton şi Mitch Weiss