Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPrint this pageEmail this to someone

Într-o iarnă, când a început să ningă, trei frați s-au hotărât să facă cel mai mare om de zăpadă văzut vreodată în satul lor. Toți trei au rostogolit câte un bulgăre de zăpadă până s-a făcut din ce în ce mai mare. Când bulgării de zăpadă au devenit prea mari ca să mai poată fi rostogoliți fiecare de un singur frate, au fost rostogoliți de doi frați, și apoi de toți trei frații odată. În cele din urmă, când frații n-au mai putut rostogoli cel mai mare dintre bulgarii de zăpadă, s-au oprit.

Ei au încercat să ridice și să așeze cel de-al doilea bulgăre peste primul, dar n-au reușit. Îi făcuseră atât de mari, încât era prea greu să-i mai ridice. Au început atunci să-i răzuiască ca să-i micşoreze și tocmai atunci a trecut și bunicul pe acolo.

— Nu faceți lucrurile pe dos? i-a întrebat bunicul.

Când fraţii au povestit ce li s-a întâmplat, bunicul le-a spus:

— Nu trebuie sa faceți bulgării mai mici. Trebuie să-i faceți mai mari.

Şi le-a explicat cum anume să procedeze.

Când a fost gata cina, băieții terminaseră de făcut cel mai mare om de zăpadă văzut vreodată în sat. Era mare cât cei trei băieți căţărăți unul pe umerii celuilalt.

Întrebare: Cum au reuşit?

Răspuns: Bunicul le-a spus să construiască lângă cel mai mare bulgăre o pantă de zăpadă. Bulgării, fiind prea grei, nu puteau fi ridicaţi, dar puteau fi rostogoliţi în sus pe pantă. După ce au urcat bulgărele mijlociu, au făcut panta şi mai înaltă și au rostogolit şi cel de-al treilea bulgăre deasupra celui de-al doilea. Apoi au dărâmat panta și aşa a rămas numai omul de zăpadă.

O poveste din Coreea, adaptată după povestitorul George Shannon