Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPrint this pageEmail this to someone

(…) Odată, într-o pădure din Polonia, mi se isprăvise pulberea tocmai la căderea nopţii. Am pornit, aşadar, spre casă, când s-a năpustit înspre mine un urs înfricoşător, cu fălcile căscate, gata să mă înghită. Zadarnic m-am scotocit cu grabă prin toate buzunarele, doar, doar oi da peste pulbere şi plumbi. Nu găsii nimic altceva decât două bucăţi de cremene pentru puşcă, din cele ce se iau doar aşa, ca să fie la vreme de nevoie. Zvârlii cu toată puterea una din cremeni în gura dihaniei şi nimerii tocmai în fundul gâtlejului. Cum, de bună seamă, aceasta nu-i va fi fost pe plac, numai ce-l văzui pe ursul meu făcând stânga-mprejur, aşa că cealaltă cremene o nimerii în deschizătura de dinapoi a dihaniei. Şi treaba a mers minunat. Piatra nu numai că a pătruns în el, dar s-a şi ciocnit cu cealaltă, iar ursul a plesnit cu o pocnitură însoţită de o vâlvătaie de scântei asurzitoare.

Cât despre mine, deşi scăpasem cu pielea întreagă, n-aş mai fi încercat a doua oară o ispravă asemănătoare şi nici nu mi-aş fi măsurat puterile cu un urs, fără să am mijloace de apărare la îndemână.

Preluare după „Uimitoarele aventuri ale baronului Münchhausen – Poveşti vânătoreşti”, Gottfried August Bürger