Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPrint this pageEmail this to someone

Într-o zi, vulpea se plimba liniștită prin pădure și se gândea cât de deșteaptă, de curajoasă și de șireată e ea. Deodată, o haită de câini fioroși a văzut-o și s-a repezit după ea. Vulpea a luat-o la goană cât de repede a putut. Câinii se țineau după ea, gata-gata s-o înhațe. Chiar în fața ei, puțin mai departe, vulpea a văzut intrarea unei peșteri și s-a repezit înăuntru. Câinii n-au putut intra după ea pentru că intrarea era prea îngustă pentru ei și au rămas să mârâie și să latre afară.

Vulpea a pufăit și a gâfâit până și-a recăpătat respirația. Fiind la adăpost, acum se simțea din nou foarte curajoasă. Ar fi vrut să se laude cuiva pentru că fusese așa deșteaptă și se descotorosise de câini, dar nu era nimeni prin preajmă.

Așa că s-a apucat să le vorbească picioarelor:

—Picioare, ce ați făcut voi ca să mă salvați de câinii aceia fioroși?

—Am fugit și am fugit, au răspuns picioarele. Dacă n-am fi fugit așa repede, câinii s-ar fi ospătat cu tine chiar acum!

—Așa e, a răspuns vulpea. Sunteți niște picioare grozave.

Apoi a întrebat urechile:

—Urechilor, ce ați făcut voi ca să mă salvați de câinii aceia fioroși?

—Am ascultat cu atenție. Păi, dacă nu i-am fi auzit noi venind, câinii te-ar fi prins sigur.

— Așa e, a răspuns vulpea. Sunteți niște urechi grozave. Și voi, ochilor, ce ați făcut voi ca să mă ajutați?

—Am privit. Am văzut peștera și ți-am spus să intri. Dacă nu eram noi, mai alergai și acum.

— Așa e. Sunteți niște ochi grozavi. Iar eu sunt așa o vulpe deșteaptă, curajoasă și șireată! Și am niște picioare, ochi și urechi extraordinare!

Vulpea s-a întins să se bată pe spate  și și-a văzut coada.

—Dar tu, coadă? Ce ai făcut tu să mă ajuți? Păi, nimic. Ai atârnat pur și simplu degeaba în vreme ce câinii încercau să te înșface.

Cuvintele vulpii au înfuriat coada.

—Ai dreptate! Ba chiar am fluturat în aer ca să le fac semn câinilor să vină să te mănânce!

Acum s-a înfuriat și vulpea.

— Așa e! Ești o coadă rea! Nu vreau să te mai văd niciodată! Și vulpea și-a scos coada din peșteră. Câinii, care erau încă afară, au înșfăcat-o de coadă. Și acesta a fost sfârșitul vulpii și al cozii ei.

Poveste din Mexic şi Nicaragua, adaptată după povestitorii Martha Hamilton şi Mitch Weiss