Un brotăcel alerga ţopăind spre casă cât de repede putea.
Când a văzut un broscoi mare şi bătrân stând lângă iaz, brotăcelul a strigat:
—Tocmai am văzut un monstru îngrozitor! Era la fel de mare ca un munte.
Avea o coadă lungă şi coarne pe cap. Uite-l chiar acolo, în luncă!
Broscoiul bătrân s-a uitat.
—A, nu e nici un monstru, a răspuns el. E doar boul fermierului. Nu e atât de mare. Aş putea să mă fac cu uşurinţă la fel de mare ca el. Priveşte.
Broscoiul bătrân a respirat adânc, adânc şi şi-a umflat pieptul. Apoi a întrebat:
—Este boul la fel de mare ca mine?
—A, mult mai mare, a răspuns brotăcelul.
Broscoiul bătrân a respirat din nou adânc, adânc
şi s-a umflat şi mai mult.
—Este boul la fel de mare ca mine?
—A, mult mai mare, a răspuns brotăcelul.
Aşa că broscoiul bătrân a respirat din nou foarte, foarte adânc. S-a umflat şi s-a umflat, şi mai mult ca înainte.
—Sunt sigur că boul nu este la fel de mare cum sunt eu acum!
Doar că atunci POC – a plesnit!
Brotăcelul s-a gândit:
—Ce prost! A încercat să devină mai mare decât era, iar acum nu a mai rămas nimic din el.
O fabulă de Esop
