Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPrint this pageEmail this to someone

Omul înalt până la genunchi trăia lângă mlaştină. Toată lumea îl numea omul înalt până la genunchi deoarece nu era mai înalt decât genunchiul majorităţii oamenilor. Dar nu-i plăcea să fie mic. Era hotărât să crească mare ca toată lumea.

S-a gândit la metode de a creşte. L-a pus pe unul dintre prietenii săi să-l tragă de mâini şi pe altul să-l tragă de picioare.  Ei au tras şi au smuls şi au întins, dar când au terminat, omul înalt până la genunchi nu crescuse nici măcar un pic.

Apoi şi-a spus:

—O să mă duc şi o să învăţ de la cel mai mare animal din aceste locuri cum să fac să cresc mare.

Aşa că s-a dus să-l vadă pe Domnul Cal şi l-a întrebat:

—Domnule Cal, cum de eşti aşa mare?

Domnul Cal a răspuns:

—O, asta e uşor! Eu mânânc foarte mult porumb. Apoi alerg şi alerg şi alerg. Dacă faci asta, în curând vei fi la fel de mare ca mine.

Omul înalt până la genunchi a făcut exact aşa. Dar mâncatul unei asemenea cantităţi de porumb i-a dat o durere de stomac şi atâta alergat i-a rănit picioarele. Şi nu a crescut mai înalt.

Apoi s-a dus la Domnul Taur şi l-a întrebat:

—Domnule Taur, cum de eşti aşa mare?

Domnul Taur a răspuns:

—O, asta e uşor! Eu mânânc foarte multă iarbă. Apoi mugesc şi mugesc şi mugesc. Dacă faci asta, în curând vei fi la fel de mare ca mine.

Omul înalt până la genunchi a făcut exact aşa. Dar mâncatul unei asemenea cantităţi de iarbă i-a dat o durere de stomac şi mai rea decât porumbul. Şi atâtea mugete i-au dat dureri de gât. Şi tot nu a crescut mai înalt.

Omul înalt până la genunchi era pe cale să abandoneze. Dar în acea noapte a auzit-o pe Doamna Bufniţă buhuind undeva departe în mlaştină. Şi-a amintit că deşi Doamna Bufniţă nu era mare, era cel mai inteligent animal din acele locuri. Aşa că omul înalt până la genunchi a găsit-o pe Doamna Bufniţă şi a întrebat-o:

—Cum să fac ca să cresc mare?

Doamna Bufniţă a răspuns:

—De ce vrei să creşti mare?

—Vreau să cresc mare ca să pocnesc pe oricine se ia la bătaie cu mine.

—A încercat vreodată cineva să se ia la bătaie cu tine?  a întrebat Doamna Bufniţă.

—Nu, nu încă,  a spus omul înalt până la genunchi.

—Ei bine, atunci, a spus Doamna Bufniţă. Dacă nu ai motive să te lupţi, nu ai nevoie să creşti mare.

—Dar vreau să cresc mare şi ca să pot vedea la distanţă.

—De asta există copaci!  a spus Doamna Bufniţă, care începuse să devină nerăbdătoare. Păi, dacă vrei să vezi la distanţă, nu trebuie decât să te urci în vârful unui copac.

—Hmmm. Nu mă gândisem la asta, a spus omul înalt până la genunchi.

—Asta e problema ta, a spus Doamna Bufniţă. Nu corpul tău trebuie să crească, ci creierul. Eu nu sunt mare, dar pentru că îmi folosesc creierul mă descurc chiar bine.

Omul înalt până la genunchi a ascultat sfatul Doamnei Bufniţe. De atunci înainte s-a concentrat să devină mai deştept, nu mai înalt.

O poveste afro-americană, adaptată după povestitorii Martha Hamilton şi Mitch Weiss